
E atat de ciudat...cum inlocuim noi lipsurile, ajungand pana intr-acolo incat reconstruim un om. Nu l-am vazut niciodata...decat in poze...dar mi l-am imaginat de nenumarate ori si am avut chiar sentimentul prezentei lui fizice in viata mea. Sigur...m-a alimentat, dar numai cu vorbe...Din ceea ce mi-a spus nu a mai ramas nimic, nimic rasunator sau memorabil...nu pot sa-i reproduc vreun gand sau vreo idee, decat daca rasfoiesc arhivele...stiu, insa, sigur, ca vorbele lui au avut niste efecte, care mi-au influentat devenirea. Nu-l pot face nicicum responsabil, nu sunt indreptatita. Si nici nu vreau...
Stiu ca daca ar fi fost aici...accesibil si palpabil...lucrurile ar fi stat cu totul altfel, pentru ca nu i-as fi permis sa lase frazele neterminate. Aici m-a prins...in spatiile goale, in cele trei puncte pe care eu l-am completat de fiecare data, in functie de stare, de nevoi...de trairi. Si starea de vreau a fost rezultatul acestor goluri...a fost urmarea asteptailor, consecinta imaginatiei si cauza efectelor.
Imi rasuna in cap o fraza..."cine a avut de-a face pana acum cu oameni manipulatori, prea slabi pentru a purta o lupta a faptelor, dar cu mintea suficient de ascutita pentru a atenta la claritatea judecatii altora, stie despre ce vorbesc"! Cine nu...sa-si pastreze mintea treaza!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu