... va conjur...veniti-va in fire si jucati-va rolul demn, pe scena vietii. Am cel putin doua cunostinte de sex feminin, care palesc pe zi ce trece sub influenta masculilor alaturi de care au ales sa-si petreaca o parte din timp. Celalalta parte din timp le-o dedica tot lor, umplandu-si capul cu scenarii care mai de care ...nici nu mai conteaza de care...e scandalos ca nu-si mai gasesc niciun timp pentru ele. Cand le-am cunoscut stateau bine infipte in viata, aveau coloana vertebrala dreapta si picioarele fixate sanatos in pamant...aveau, adica, o existenta independenta si o infatisare senina. Nu tampa...senina, impacata. Probabil ca se plictiseau si nu mi-am dat eu seama.
Dupa o vreme au decis sa intre in cate o relatie. Foarte indicat. Nici nu pledez pentru solitudine. Au disparut din peisaj si si-au trait fericirea inceputurilor lor...fiecare pe al ei. Corect...ca exista o vreme nebuna, cand nu e loc decat de doi. (oricum...prietenii raman la locul lor si asteapta sa iti treaca nervul indragostelii, daca au capul pe umeri, ca doar n-or sa inceapa sa faca crize de gelozie). Pana aici lucrurile sunt bune...insa ...dupa inca un timp au aparut tensiunile in cuplu, iar femeile au inceput sa se cocoseze sub povara nesigurantei, a instabilitatii si a propriilor ganduri. Cauzele - reale sau inventate, presupuse sau afisate cu nesimtire au inceput sa curga in nestire. Minciuni, crize, nervi, isterie, dementa, jigniri etc. Si ele -doamnele mele - au inceput sa paleasca, sa se afunde in depresii si sa croseteze scenarii, in asteptarea unor confirmari care ar fi trebuit sa vina din partea lor. Nu vin...Insa pe masura ce voi va agitati, ei devin mai puternici. Cu cat sunteti mai disperate si mai lipsite de scop fara ei, cu atat ei vor fi mai siguri de propria valoare. Pentru ca in asteptarea confirmarilor lor, voi le confirmati superioritatea, prin scenele voastre bolnave si prin isteriile nestavilite. CALMATI-VA! Fara pilule de ucis nervii, fara legumitul ala nesanatos din pat, cu jaluzelele trase si cu ochii fixati pe telefon, fara lacrimi si fara sange. Ridicati-va moralul, insa mai intai ridicati-va frumoasele trupuri din letargie, imbracati ceva care "va vine" si va pune in valoare, sunati-va cea mai buna prietena si mergeti la o terasa plina de tineri. Flirtati si vorbiti despre orice in afara de ei, masculii pe care singure ati ales sa-i urati si sa-i iubiti in acelasi timp. Plimbati-va in parc sau prin centrul orasului...uite asa...da'n boulea...fara tinta...numai sa fiti printre oameni. Si cand ajungeti inapoi in casa nu lasati niciun gand sa va tulbure, decat gandul la mancare si la somn. A doua zi planificati-va timpul minut de minut, ca si cand el...TheEl... n-ar exista in viata voastra.
Ei bine...in acest punct, domanele mele, aveti doua variante: ori renuntati definitiv, cu capul sus si cu un zambet sarmant brodat pe gurita (ca sa ramana tampitul cu o imagine regretabila), ori ...daca va mananca rau si nu puteti fara, stati...insa pregatiti-va psihicul sa calce nonsalant prin mocirla fara sa se murdareasca. Adica feriti, evitati, omiteti, treceti peste, zambiti mult si iubiti-va, pentru ca dobitocul de langa voi n-o s-o faca decat asa cum il duce pe el mintea, adica intr-un fel care nu va satisface.
Dar sub nicio forma nu va autodistrugeti...nu dramatizati si nu-l mai priviti ca si cand ar fi ultimul barbat din univers. Pentru ca realitatea este una cat se poate de simpla - el este cel care a reusit sa va tulbure pentru ca v-a tinut pe jar, nici macar printr-o strategie, ci printr-un fel de-a fi pe care, daca veti scapa de pacoste, peste cativa ani il veti cataloga drept nesimtire crasa sau indolenta. Insa acum va incita la culme. Asa ca ramaneti, insa nu uitati nicio clipa ca voi contati cel mai mult. Voi si cei care va iubesc neconditionat. Pentru ei, daca nu pentru voi sau pentru numele lui Dumnezeu...pentru orice cauza v-ar veni in minte, va rog: capul sus, pieptul inainte si curaj...Totul trece!
