Mi-ar placea sa-ti pot vorbi pe limba mea...sa nu-mi fie mereu teama ca ceea ce iti spun ti-ar putea schimba starea, privirea sau inflexiunea vocii. Este obositor chiar si pentru mine sa vad cum treci de la o stare la alta. Ma tot intreb cum de rezisti tu. Adica...nu simti ca te desprinzi de tine? Nu te pierzi in schimbul asta? Nu consumi prea multa energie? Intr-o zi am sa-ti vorbesc ca unui om intreg si am sa-ti spun tot ce imi trece prin cap...cu riscul de a te transforma din nou in stanca, cu riscul de a-ti intalni din nou privirea rece, chipul inghetat, glasul taios, expresia aspra si chiar cu riscul de a nu mai cunoste o alta fata a ta inafara de asta. Si cand o sa-mi povestesti cat esti de trist si cat de inutil te simti...in loc sa te cuprind in brate si sa te mangai pe crestet am sa-ti spun "Fa ceva! Ia-ti viata aia dezordonata in maini si aranjeaz-o frumos". Si mai presus de orice inceteaza sa mai controlezi pe ceilalti, concentreaza-te pe tine! Ia decizii si asuma-ti consecintele...Ai crescut si nu mai esti un copil rasfatat, care primeste totul de-a gata...priveste-te ca un om integru si matur, mai intai tu, inainte de a pretinde celorlalti sa te priveasca astfel! Si nu-ti fie teama...pentru ca pe mine nu ma sperie nici privirea ta rece si nici glasul tau taios...si n-am sa fug ca o apucata de tine. Iar cand o sa ma duc...lasa-ma...pentru ca atunci imi voi fi epuizat toate resursele, iar nervii mei vor fi fost facuti prastie. Indrazneste sa traiesti fara mine...sau aduna-ti odata puterile si infrunta-ma cu argumente, nu cu priviri reci si atitudini imposibile...Iti trebuie clarviziune...multa...Ai trait prea des influentat de "carpe diem"-ul ala care ti-a placut tie atat de mult. (cred ca e unul dintre cele mai proaste proverbe...o sa dezvolt intr-o zi...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu