Insula

Onorata instanta

Recunosc... sunt vinovata! Cred prea mult in oameni, nu in toti, numai in unii... si foarte des in aia nepotriviti. Si mai vinovata ma simt pentru ca imi torturez libertatea - nu mereu, din cand in cand...Dar...cum sa va explic?! Sa nu credeti ca sunt un monstru...o eliberez inainte de a se stinge. Exista, desigur, si o cauza a pornirilor mele sadice: pleaca de nebuna si ajunge in locuri dubioase, cunoaste personaje meschine si se intoarce dezamajita. E drept ca as putea sa o insotesc, insa eu sunt mai mereu pe urma gandurilor mele si atunci o scap din ochi si fuge. Nu...nu incerc sa ma disculp. Stiu ca ar fi trebuit sa fiu peste tot si-n toate...cunosc teoria. Insa ele se dusmanesc ca doi barbati care iubesc aceesi femeie. Am incercat mai multe metode: le-am imbatat, de exemplu. Gandurile mele bete nu pareau sa fie deloc nefericite, insa libertatea...era de nerecunoscut: nu te puteai intelege cu ea deloc. E pretentioasa, domnule judecator, si singura metoda de a o face fericita este sa o scap de ganduri si sa o las sa alerge. Dar v-am spus...se intoarce ca vai de capul ei si tot pe mine ma chinuie. Ma tine nopti intregi de vorba. Asa ca am inchis-o si o torturez pana pricepe ca fara ganduri nu mai face niciun pas. Fac de ceva vreme terapie de grup cu ele...sau asa ceva... Dar astazi am obosit...ma simt fara vlaga si am venit sa ma predau! Si pentru ca tot sunt aici...imi recunosc si celelalte vini.

Asa ca...va rog sa ma lasati inca putin. Traiesc un moment de sinceritate...ceea ce nu mi se intampla foarte des, in astfel de imprejurari. Sunt vinovata ca accept situatii stranii, cuvinte nepotrivite si conditionari absurde. Chiar ieri sau alaltaieri am avut ocazia sa incui usa la care se napustise o fiara diabolica, de fapt un animalut mic si simpatic, insa stiam sigur ca e o fiara. Am mai intalnit-o de cateva ori. Stiam ca o sa-mi distruga peluza, ca o sa-mi murdeasca peretii si o sa-mi deranjeze echilibrul...insa am lasat-o sa se avante...pentru ca avea ochi blanzi. Acum m-am pricopsit cu ea pe cap...ochii nu-i mai sunt atat de blanzi si o vad cum se pregateste sa muste. Adica...n-as fi putut foarte bine sa o las in fata usii? Si ce daca turba? Eu eram de partea cealalta...de unde nu se aude, nu se vede si nu se simte nimic. Nici macar nu se presimte...si in niciun caz nu se intuieste. Si...asta n-ar fi prea grav, pentru ca de curand am gasit un unguent miraculos, care ma vindeca de muscaturi fara urme. Insa ma pazeste de dimineata pana seara si nu ma lasa nici macar sa-mi ud florile, ceea ce ma calca pe nervi nepermis de mult.

Asa ca...vedeti dumneavostra, domnule judecator...simt nevoia sa ii dau niste vitriol...si recunosc ca i-am articulat si cateva bate in moalele capului...insa n-are nici pe dracu...ceea ce nu ma dezvinovateste, e adevarat!

Sunt un munte de vini si astazi m-am decis sa ma predau, inainte de a-mi ucide libertatea, de a otravi animalul mamei lui si de a-mi intoxica gandurile cu alcool. Va rog: inchideti-ma! Luati-ma de aici si exilati-ma pe o insula pustie, plina de animale mici sau mari, dar adevarate si inofensive, pentru ca, totusi, n-as vrea sa mor atat de curand. Domnule judecator...nu fiti crud...pedeapsa capitala nu se asorteaza cu spiritul meu colorat. Asa ca ingaduiti-mi o pauza in mijlocul naturii...Sa fie multa apa, niste palmieri...Da, bine...daca tineti dumneavostra neaparat...eu nu ma supar...accept: hai si cativa eunuci si un maldar de carti necitite!

Da...sigur! O sa vizitez si un psiholog, dar dupa ce ma intorc...pentru ca acum mi-am uitat sufletul in frigider si dupa cum v-am spus...gandurile-mi sunt inca foarte bete si n-as vrea sa le trezesc, ca's fericite. Iar eu cu mana goala asa nu merg nicaieri. Macar atat am retinut de la mama.