Cosmarul

Azi-noapte am avut cel mai negru cosmar din cariera mea de visatoare...Visez de cand ma stiu si visez al naibii de mult, de colorat si de agitat, visez in planuri paralele sau suprapuse...si uneori reiau visul chiar si dupa ce iau o pauza de luciditate...E o nebunie! Prin facultate am fost tentata sa merg la psiholog nu pentru ca aveam cosmaruri sau pentru ca visam ceva ce nu exista, ci pentru ca ma trezeam obosita dupa o cursa atletica care dura toata noaptea, incepea de la ANEFS si se sfarsea in Grozavesti, pe pod. Si asta a tinut vreo 3-4 nopti, in fiecare noapte, fara exceptie, cursa se derula pe acelasi traseu, eram urmarita de aceleasi persoane si incercam sa depasesc pe cineva - in niciuna dintre nopti n-am reusit sa vad pe cine. Bun...N-am fost la psiholog pentru ca visele s-au derulat pe la sfarsitul sesiunii si au incetat imediat dupa terminarea ei.

Am avut cosmaruri urate, cu omucideri, inmormantari si oameni dragi desfigurati...am avut cosmaruri infricosatoare...cu labirinturi, drumuri infundate si gropi fara sfarsit...Insa am visat si ca zbor, ca urc munti, ca strabat poieni inflorite calare pe un cal alb, ca descopar cascade si curcubee...

Azi noapte am avut genul ala de vis...in care nu se arata foarte mult, dar se sugereaza enorm. Actiunea in sine a fost relativ simpla: un personaj binecunoscut in viata reala se distra copios torturandu-ma. Metodele erau destul de rudimentare: ma impingea intr-o vale adanca, ma lega de un copac si ma lasa prada animalelor salbatice, ma asezona cu bucati de carne si elibera un leu care ma alerga pana iesea sufletul din mine...Cumva reuseam sa scap, intotdeuna nevatamata si, constienta de pornirile lui malefice, ma intorceam la tortura. El se amuza din ce in ce mai mult si gasea mereu alta metoda de a-mi ridica adrenalina. Aveam in jur oameni si toti incercau sa ma opreasca din ceva in care, inconstienta, ma avantam si care sfarsea intotdeuna prost. Trairile pe care le-am avut sunt de nedescris...incercarile de a ma elibera ma oboseau dureros de mult, respiram greu, as fi plans in hohote, insa trebuia sa scap si asta imi ocupa cam tot creierul. Personajul, maleficul, era prezent mereu ca un aer bolnav si se materializa doar atat cat sa ma supuna repetatelor chinuri si cat sa ii observ ranjetul satisfacut in coltul gurii. Dupa care disparea in chiar clipa cand as fi avut cea mai mare nevoie de ajutor si reaparea pentru a-mi da de lucru.

Si intr-un final (aproximativ ora 2 dimineata), dupa ce reusisem sa ma dezleg din sforile cu care eram prinsa cu capul in jos de un butuc si alergam disperata catre un copac, urmarita fiind de un taur turbat (un fel de desen animat)...in timp ce ma cataram ca nebuna...m-am trezit urland un "NU" sugrumat. Si cosmarul s-a prelins in realitate...am simtit pustiul...greu, apasator...si m-as fi prins de ceva, insa n-am gasit nimic la indemana. Mi-am cuprins picioarele si am plans plansul pe care mi l-am reprimat in vis. M-am ridicat apoi si am dat o tura de camera, am baut o gura de suc acidulat...m-am asezat inapoi in pat si am adormit, visand ca urc dealuri inzapezite si o armata de barbati gata sa ma ajute in incercarea mea de a invata lucruri noi (nu, ma...nu a fost cu sex!).

Ce imi place si ce urasc cel mai mult la cosmaruri este trezirea. Sigur ca n-as vrea sa dureze toata noaptea si multumesc cerului cand ma trezesc...insa trezirea este atat se seaca...N-a fost mereu asa...am avut numeroase nopti de cosmar (poate totusi ar trebui sa merg la un psiholog) si am avut parte si de treziri imblanzite. Chiar daca ele imi minau sufletul, exista mai mereu o mana calda care imi mangaia incet parul...desi posesorul era afundat, poate, in propriile lui vise. Dar asta a fost odata.

Nu cred ca am nostalgii...nici regrete nu am...dar sigur am cateva asteptari care ma tin inca la poalele unor dealuri inzapezite.