Imi plac coincidentele. E ca si cand cineva mai presus de tine te-ar baga in seama, ti-ar acorda atentie numai tie chiar si numai pentru cateva clipe. Ar aranja cumva lucrurile astfel incat sa-si faca simtita prezenta spre a te linisti. "Hey...sunt aici...nu-ti face griji. Nu esti singur in univers, iar eu te voi sustine in efortul tau de a trai fericit pana la adanci batraneti, chiar daca de cele mai multe ori nu vei simti ca-ti sunt alaturi." Orice ar insemna acest "aici" si oricine ar fi acel "cineva", faptul ca lucrurile se potrivesc uneori atat de bine ma face sa tresar. E poate o chestiune de perceptie: lucurile au importanta pe care le-o acorzi, daca te concentrezi asupra unui fapt te vei ciocni in cursul unei zile de cel putin 3 fapte din contexte diferite, aflate in relatie. Mie tot imi plac la nebunie coincidentele. Nu sunt maniaca si nu le caut peste tot...ma bucur numai cand imi zduncina sinapsele.
Ieri a venit una dintre colegele de serviciu sa ma consulte intr-o problema strict profesionala. Desi eram ocupata pana la refuz i-am dat toata atentia mea pret de cateva minute bune. Si parcurgand materialul inaintat spre analiza mi-a sarit in ochi un nume: Christopher Marlowe. "Nu e poetul ala controversat, care a murit in conditii misterioase si caruia i-a fost atribuita mare parte din opera lui Shakespeare?" Nu stia exact despre ce vorbesc...
In timpul studentiei cineva mi-a povestit istoria acestui personaj. Acum cateva zile mi-am amintit de ea, dar numele imi aluneca printre neuroni. "Cum naiba il chema?" Uneori imi trec intamplator prin cap diverse scene sau povesti si deseori imi scapa numele personajelor. Si atunci stau si ma framant, chiar si in creirii noptii, ca sa-mi amintesc cum se numea actrita din X film sau autorul cartii Y. Si cand era sa renunt la a ma mai gandi la Chistopher...apare colega mea din senin cu numele scris printre randuri.
Tot in perioada studentiei am constatat ca tipul cu care iesisem de cateva ori era cel pe care il surprinsesem in fundalul unei fotografii facute colegilor mei din facultate cu cativa ani inainte de a-l cunoste.
Doza de mirare e diferita de la coincidenta la coincidenta...unele imi provoaca un zambet nedirectionat si foarte personal, altele ma lasa cu gura cascata pret de cateva clipe.
Zambesc cand ma gandesc la o anumita persoana si dupa nici un minut primesc telefon de la ea, cand deschid usa si vad in prag un om drag, in timp ce la radio se aude exact melodia pe care obisnuiam sa o ascultam impreuna, cand ma gandesc la un fel de mancare si cand ajung acasa constat ca mama exact aia mi-a pregatit, cand telefonul suna ocupat pentru ca de cealalta parte persoana apelata ma suna in acelasi timp, cand spun aceleasi fraze simultan cu partenerul de discutii sau cand constat ca vizavi de locuinta mea a stat scriitorul care s-a nascut in orasul vecin orasului meu natal.
Dar raman cu gura cascata cand ma trezesc brusc dintr-un somn profund si ma ridic exact in clipa cand incepe sa se clatine pamantul, cu o fractiune de secunda inainte ca zidul din spatele meu sa se prabuseasca peste pat...Asa cum am ramas atunci in fata unei fotografii. Cate sanse sunt ca, dintr-o mare de oameni, cel pe care l-ai intalnit acum sa fie cel pe care l-ai surprins intamplator intr-o poza de grup cu mult timp inainte?
Pai...nu stiu...
Asa ca atunci cand nu stii ce sa mai faci...cel mai bine e sa nu faci nimic...pentru ca undeva...cineva iti va marca discret drumul. Acum nu spun ca e indicat sa orbecai de nebun prin hatisurile vietii...vorbeam de cazul in care n-ai nici cea mai vaga idee despre ce sau cum ar trebui sa mai faci pentru ca ceva sa se transforme in bine. Va spun din experienta: se va transforma. Trebuie sa deschideti bine ochii. Atat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu