Intr-o vineri

Preocupata cu pisici africane si cu sirenieni ma trezesc brusc la auzul unei voci cunoscute... care nu a sunat ca de obicei, dar a sunat al naibii de bine. "Nu va suparati...aveti sa-mi imprumutati un pix?" Mi-am ridicat ochii din calculator si perplexa i-am intins pixul meu preferat. Sancho mi-a sugerat sa-i spun "nu mai bine...NE VEDEM JOI?", dar tarziu. El s-a dus cu pixul meu...lasand in urma un parfum placut...ca o parere. E inalt si politicos...are ochii verzi...si e normal. Nu ma asteptam sa-l apuce cantatul, dar nu ma asteptam nici sa fie atat de serios. S-a intors cu pixul si mi-a spus ceva incert...era nelamurit...l-am lamurit, insa nu i-am zarit nici o urma de veselie pe chip. Rigid...Eu ma pricep sa fac oamenii sa zambeasca, daca vreau...de la el abia am scos un zambet vag...da vag de tot. Nu chiar ca un rictus de hiena...si nu tocmai inghetat...dar vag! in mod cert e din alt film, insa e un personaj cu mult bun simt. Nu m-a privit de sus, nu a avut pretentia sa-l menajez sau sa-l tratez preferential. E si modestia asta o chestie!